Îți sună cunoscut?
Deschizi ochii leneșă și ai vrea să te întorci pe partea cealaltă, să îți continui somnul. Afară e încă întuneric și ești acoperită de o păturică pufoasă. Dar stai… copilul chiar s-a trezit. Nu l-ai auzit doar în vis. Te ridici cu greu, dar totuși repede, fiindcă puiul de om are nevoie de tine. Acum. Îl liniștești cum numai tu știi, iar într-un final te uiți la ceas. E abia 6 și un pic dimineața. Iar el nu mai dă semne că ar adormi la loc. Îți începi ziua obosită, după o noapte de somn în reprize. După o rundă de joacă în pat, micul explorator pornește prin casă. Tu mergi în urma lui, strângând jucării, orânduind lucruri și creionând rapid în minte un plan pentru ziua care a început, din nou, atât de brusc. Trimite-mi acum un email cu subiectul: Ghid gratuit de eficientizare a timpului si vei primi, gratuit, un material super valoros pe aceasta tema.
„Poate mâine voi avea puțin timp și pentru mine„
Sunt atâtea de făcut în casă, încât nu știi cu ce să începi și nu mai ai nici chef, fiindcă gătitul, spălatul, schimbatul, strânsul jucăriilor… toate astea nu se termină niciodată. Iar între două reprize de scos copilul afară, în care îți ia mai mult timp îmbrăcatul și dezbrăcatul decât joaca în sine, rămâne atât de puțin timp pentru restul… Zilele se scurg unele după altele, iar la finalul fiecăreia adormi împăcată, cu nasul pe pieptul puiului de om. Îi simți parfumul de bebeluș și ești recunoscătoare că e aici cu tine, că sunteți bine și aveți ce pune pe masă. După toată nebunia de peste zi, îndrăznești să visezi că mâine… poate mâine vei avea puțin timp și pentru tine. Dar mâine este relativ. Tu știi când e mâine?
Asta… ca să nu mai vorbim de situația în care mai apare încă un copil, cum a fost în cazul nostru. L-am primit ca pe o binecuvântare divină. Dar timpul pentru mine dispăruse de tot. Până într-o zi, când…
„Mai bine fac ceva, decât să nu mai fac nimic!„
Am vazut pe Facebook o reclamă cu Hudi. Dacă nu știi cine este, îl poți găsi cu ușurință, dar nu asta este ideea acum. L-am menționat fiindcă îi sunt recunoscătoare pentru toate informațiile valoroase care au generat în mintea mea noi și noi întrebări. Ideea e că informația a apărut în viața mea în momentul în care nimic nu mai mergea bine. Exceptând cei doi copii pentru care îi sunt recunoscătoare Universului în fiecare zi, desigur. Ne luaserăm plasă de la un dezvoltator imobiliar care plecase cu banii de avans și nu s-a mai apucat de lucrare nici în ziua de astăzi. Eu, deși recent operată de cezariană, rămâneam zilnic singură acasă cu cei 2 copii (unul de 2 ani și altul de câteva săptămâni) circa 10 ore pe zi, cât soțul era la serviciu.
Te-ai intrebat: Cum ne vom descurca cu copiii cand revin la job?
La rândul meu, lipsisem atât de mult de la job de când eram în concediu de creștere copil, încât îmi era efectiv teamă de momentul în care aveam să revin. Fiindcă știam că s-au schimbat atâtea lucruri, apăruseră proiecte noi, colegi noi, alt program impus de pandemie… În fine, eram complet depășită de situație și paralizată de gândul: „Ce vom face când va veni vremea să revin la serviciu?”
Recunoaște! De câte ori nu te-ai întrebat și tu asta:
Cum ne vom descurca cu copiii când vom merge la job, dacă acum, când stăm acasă, ne văităm că nu avem destul timp pentru a spăla, călca, găti și chiar visa? Atunci am avut un fel de revelație și a fost primul moment în care mi-am spus: „Fată dragă, de plâns te tot plângi de ceva vreme! Dacă nu faci și altceva… nu vei ajunge nicăieri!” Nu mai spun de cât de frustrată eram de situația prin care treceam și ce stimă de mine scăzută aveam. Și atunci mi-am spus: „Mai bine fac ceva, decât să nu mai fac nimic!”
Ghid gratuit de eficientizare a timpului pentru toți părinții ocupați
Despre parcursul meu și cum am pășit pe calea dezvoltării personale, unde învăț în fiecare zi câte ceva și încerc să devin cea mai bună versiune a mea ar fi multe de zis. Dar ce vreau acum să îți spun, de fapt, este că, într-un final, am descoperit secretul. După ce am urmat mai multe cursuri și am fost în diverse programe de mentorare, am pus cap la cap informațiile acumulate. Așa creat un Ghid al eficientizării timpului pentru toți părinții ocupați.
Dacă ești și tu interesat/ă de cum am ajuns să reușesc să am timp pentru mine și pasiunile mele, ocupându-mă în continuare singură de copii pe timpul zilei, intră GRATUIT în posesia Ghidului! Tot ce trebuie să faci este să accesezi linkul de mai jos și să îți introduci adresa de e-mail.
Dacă nu găsești materialul descărcat în inbox, te rog să verifici și în căsuța spam.
Succes pe calea către tine și visul tău!