Cunoasteti sentimentul acela cand esti la servici de dimineata pana seara, si ti-ai dori sa mai stai si pe acasa?! Ei bine, am trait si eu vremurile acelea. Doar ca, dupa ce „stai” acasa mai bine de 2 ani cu copilul si mai apare un bebe in viata ta, incepi sa ai tot felul de ganduri.
Maternitatea este minunata. Viata cu copii mici este si ea minunata, mai ales cand te dedici numai lor. Doar ca… la un moment dat intervine rutina zilnica si ajungi sa iti dai seama ca ramai in urma cu tot ce se intampla in jur. Ei bine, asta mi s-a intamplat si mie cand avea bebe D. in jur de o luna. Era chiar inainte de botezul lui. O zi ma simteam extrem de obosita, urmatoarea zi simteam ca am energie sa mut muntii din loc. Ma bucuram de fiecare clipa petrecuta alaturi de cei mici, dar incepusem sa imi amintesc tot mai des de servici, de colegi, si uneori chiar sa il invidiez pe sot ca merge la job si ca are parte de o masa servita in liniste la pranz, mai afla o barfa, mai aude o gluma, mai face un curs si petrece ceva timp printre adulti, departe de scutece si plansete cu sughituri. M-am insris in perioada aceea la tot feluri de webinarii motivationale, de parenting si fel de fel. Ajunsesem sa am aproape zilnic o „intalnire online” si lucrul acesta m-a ajutat sa ies din starea in care intrasem. Doar ca m-am entuziasmat atat de tare incat… m-am si inscris la un curs, cu durata de 3 luni. De altfel, acesta a fost si motivul pentru care am postat atat de rar pe site. Cursul mi-a ocupat cateva ore zilnic. A fost greu?! A fost usor?!
Am hotarat sa ma inscriu la acest curs, pentru care de altfel am platit si o groaza de bani, fiindca materia a fost predata sub forma de video si materiale inregistrate, pe care le puteam viziona oricand. Deci am mizat pe faptul ca voi face asta atunci cand dorm copiii. Si mi-a iesit de cele mai multe ori. Numai ca… ai mei copii parca simteau intotdeauna ca am de lucru si fie se culcau tarziu seara, fie il adormeam pe unul si se trezea celalalt. De trezit dimineata, la 5-6, cum ar fi fost de preferat, fiindca as fi fost mai fresh si cu mintea limpede, nu am nicio sansa. Dimineata S.este atat de sensibil incat si la baie daca merg, in varful degetelor si cu toate usile inchise, parca ma miroase si se trezeste imediat. Asa ca am lucrat mult noaptea, si usor-usor am scos-o la capat. Insa in cadrul cursului am avut si webinarii live. Si atunci sa te tii… Greu. Foarte greu. Acum ii inteleg pe toti cei care se vaita ca nu pot lucra cu copiii de acasa. Ba chiar ii compatimesc pe toti cei care isi fac jobul de acasa in pandemie. Pe de o parte te bucuri ca scapi de transportul infernal din Capitala si ca esti aproape de cei dragi. Dar iti vine sa fugi la servici mancand pamantul cand, acasa fiind, in timpul unei sedinte degetele prichindelului se plimba vesele pe tastatura laptopului sau cand face o criza de plans fix cand vorbesti la telefon.
In perioada aceasta a mai fost si sotul in telemunca, dar nu putea lucra daca nu se incuia singur intr-o camera. Acest lucru nu functioneaza insa si la mine, fiindca S. nu ma scapa din vedere mai mult de maxim 5 minute. Vine si plange la usa neconsolat, deci e exclus sa fac asta. Automat trebuie sa stau cu el in camera. Poate exista si copii intelegatori, care sa stea cuminti langa tine in timp ce lucrezi, nu zic nu. Eu una, nu am auzit de asa ceva. E drept, sta si S. al meu daca ii pun telefonul cu desene in brate. Dar cum nu il primeste pentru mai mult de 15-20 de minute/zi, mai departe trebuie sa gasim alte metode ingenioase pentru a ne putea face treaba. Dar chiar in liniste nu se poate. Fiindca saracul copil sta cat sta, se joaca putin cu masinute, mai construieste ceva, dupa care se plictiseste si daca nu ma joc cu el, in zadar ii explic eu ca am treaba, ca ma fixeaza cu ochisorii lui mici, imi ia mana intr-a lui si incepe: „”Mami, dar tu esti suparata pe mine?! Mami, dar ce faci tu aici? Dar de ce ai ceva pentru servici? De ce mami? Dar ce faci tu mami? Mami, sigur nu esti suparata pe mine?” Ei bine: spor la lucru, zic!
Oricum, nu imi pare rau pentru alegerea facuta. Chiar daca a fost obositor, ma simt de 2 ori mai implinita. O data pentru ca am acumulat o multime de informatii si am cunoscut oameni minunati, cu care sper sa tin legatura multa vreme de aici inainte, si in al doilea rand pentru ca mi-am demonstrat mie ca se poate. Putina lume stie ca am facut asta. Cei carora am apucat sa le spun la inceput m-au judecat ca nu mi-am ales bine momentul, fiindca sunt deja foarte obosita si ocupata cu cei mici, asa ca am preferat sa nu mai spun si altora. Ideea e ca, daca nu luam decizia aceasta stiu ca as fi regretat mai tarziu. Am avut nevoie sa fac ceva si pentru mine, iar cursul m-a motivat mult. Asadar, dragi mamici, sa stiti ca se poate. Daca vreti sa nu va mai culcati si treziti mereu doar cu gandul la pampersi, mancare de bebelusi si teancul cu hainute pentru calcat, faceti ceva pentru voi! Da, am spus ca e greu. Nu e deloc usor. Dar la final eu m-am simtit triumfatoare.