Era 1 aprilie si as fi preferat sa fie o gluma proasta. Dar nu a fost. Soarta a ras de noi si mi-a impietrit sufletul. Vocea doctorei imi suna in minte iar si iar. „Sa veniti maine sa stam de vorba. Fara copil. Au sosit analizele”. Liniste… „Nu ati zis ca vreti sa il investigam?!” Am zis. Si in sinea mea am banuit poate de mult, ca doar traim in era internetului si am citit si eu despre toate intolerantele si alergiile posibile. Dar AM REFUZAT sa cred ca e adevarat, si pana nu am vazut negru pe alb nu am crezut. Ramane insa intrebarea care ma macina non stop: De ce el?! Atat de mic…
S nu are nici macar 3 ani inca. E la vasta la care a descoperit bomboanele si a invatat sa ceara iar si iar. Desigur ca nu primea mereu. Aveam noi un ritual al nostru, dar nu are rost sa mai scriu despre asta, sa ma mai amagesc. Mai bine ne focusam pe prezent. De cateva zile tinem regim exclusiv fara GLUTEN – pentru TOTDEAUNA; si fara LACTOZA – pentru minim 3 luni, cand refacem analizele. Am incercat tot felul de biscuitei, de pufuleti si alte produse cu sigla spicului taiat. Abia abia il conving sa guste cate ceva.
Imi zice zilnic ca vrea covrigel din ala moale (din aceia impletiti, brasoveni). Si imi vine sa … nici eu nu stiu ce, cand il aud: „Mami, imi dai o bombonica? Am fost cuminte!” Stiu, mami. Mi se rupe sufletul cand te aud. Mai ales ca stiu ce copil cuminte si bun esti. Nu ai fost niciodata innebunit dupa dulciuri. In afara de oul de ciocolata si 2 tipuri de bombonele nu ti-a placut nimic, oricata ciocolata ti-ar fi trecut prin fata ochilor. Si cum stateau la noi in casa ouale Kinder desfacute, cu zilele, fiindca luai 2 guri si le lasai acolo pe mai tarziu. Iar acum ti-am luat pana si bucuria asta… Ma simt vinovata pentru tot ce ti se intampla, fiindca esti mic si sunt responsabila pentru tine. Si ma rog Domnului sa am putere sa te invat sa traiesti asa si sa iti fie bine. Fiindca vei duce o lupta cu tine, dar mai ales cu cei din jur, pe care va trebui sa ii refuzi si care de cele mai multe ori nu vor intelege. Oamenii inteleg greu, asa cum intelegi si tu acum.
Acasa ne descurcam cum putem. Provocarea mare incepe insa cum iesim pe usa casei. Inca din prima zi de Regim la cresa mi-a spus: „Mie nu mi-au dat pajuitica (prajiturica)”. Ce e in sufletul tau, puiul meu?
Incercam sa iti explicam cum stim noi mai bine ca Glutenul nu iti face bine, ca ai vazut cat de rau este cand te doare burtica si asa mai departe. Si stiu cat e de greu sa intelegi de ce nu primesti biscuiti din aceia, sau paine, sau iaurt ori mai stiu eu ce. Suntem inca la inceput, si imi e si mie dificil sa gestionez situatiile in care refuzi sa accepti, in care te pui de-a curmezisul si strigi cat poti de tare: „Ia Glutenul, Da-mi Glutenul!”, de se intorc inspre noi toate privirile trecatorilor. Ce e oare in mintea ta?
Stiu doar ca in sufletul meu e noapte. Sunt intr-un vis din care astept sa ma trezesc… Nu vreau sa fie asta realitatea mea, a ta, a noastra.