E greu cu unul, dar cu doi?! Asa ii tot aud pe cei din jur. Oare? Nu am fost niciodata mai obosita decat acum. Dar niciodata mai implinita. Am momente in care simt ca cedez, cand imi doresc sa o iau la fuga? Da, am. Dar dupa fiecare criza de plans sau tantrum iese soarele. Ma uit in ochii lor si ma simt vinovata. Cum am putut sa gandesc asa? Sunt mici, nu stiu ce fac. Sa mai rezist putin, ca imediat cresc, si imi voi aminti cu mare dor de clipele acestea. De momentele tensionate cand sunt obositi, dar si de fericirea pe care o simtim cand ii strangem la piept, asa mici si pufosi cum sunt.
Parca mai ieri am venit acasa cu bebe D, si uite ca s-a facut baietel mare, nu doar ca sta in fundulet, dar merge singur pe marginea patutului. E un copil foarte cuminte si dulce, visul fiecarui parinte. Dulce si cu minte este si fratiorul lui mai mare, S, care face pozne pe masura si ne da niste replici de amutim.
Zilele trec rapid, iar ei cresc. Prea repede. De multe ori ma gandesc ca nu apuc sa ma bucur indeajuns de fiecare etapa. Sunt prea prinsa cu treburile zilnice si mi-as dori sa le ofer si mai mult timp. Puii mei mici…
Later edit:
Am inceput sa scriu postarea la cateva zile dupa ce D. a implinit 6 luni. Dar, cum nu era finalizata, am salvat-o ca ciorna. A venit acum randul ei sa o finalizez. Am recitit ce scrisesem si mi-au dat lacrimile. Prea repede trece timpul. In nici 2 saptamani bebelusul nostru are deja foarte multe achizitii, pe langa mers si diverfisicat, a inceput sa silabiseasca si de cateva zile ma striga de mama focului prin casa: ama-ma-ma-ma. Iar S., baietelul mare, s-a acomodat la cresa, deja e mult mai bine si nu mai plange in fiecare dimineata cand pleaca de acasa.
Revenind insa la titlu, 6 luni de fericire dubla, aceasta este, cu siguranta, cea mai frumoasa perioada din viata noastra de pana acum. Cand ne strangem toti seara si ii vad pe baieti cum se joaca – cum cel mic il cauta cu privirea pe fratiorul mai mare si rade sonor, cu gura pana la urechi cand acesta ii intinde vreo jucarie; sau cand S. ne roaga sa il mai lasam putin pe D. sa se joace… „e al meu”, striga, mai lasa-l putin. Sunt minunati impreuna, asa cum i-am visat si cum ni i-am dorit. Clipele acestea nu se compara cu nimic si compenseaza din plin oboseala si greutatile. Pentru ei, si pentru noi, nu ne dorim decat sanatate, minte limpede, liniste si putere sa ii crestem frumos.