Alaptarea exclusiva pana la 6 luni mi-a adus bucurie nesfarsita, implinire, dar si liniste. Nu am stiut ce inseamna sa fii stresat ca ai uitat sa cumperi lapte praf ori ca nu este sterilizat la timp biberonul. Am avut si noi alte griji, de la comprese mamare la ceaiuri pentru lactatie si dieta speciala pentru a nu dauna copiilor. Iar la 6 luni, ne-am apucat de diversificare, cu entuziasm si rabdare.
La S. m-am inarmat cu scaun de masa modern, cu pozitie de somn, cu bavete, castroane, lingurite speciale si retetare. Ii facusem cumparaturi cu fel si fel de produse, de care recunosc ca nu auzisem in viata mea pana atunci. Am umplut un sertar intreg cu de alde tapioca, pudra de roscove, mei, faina de hrisca si alte ciudatenii. Pe unele le-am consumat eu, pe altele le-am aruncat dupa un timp fiindca expirau. Copilul, va intrebati? Pai ce treaba avea el cu mancarea? S. nu a mancat bine pana nu l-am intarcat, aproape de un an si jumatate, iar binisor poate manca intr-o singura zi pe luna. Avea zile la rand cand nici macar nu gusta ce ii pregateam. Si uite asa ajunsesem sa consum eu mancare de bebelusi, de mila sa nu o arunc dupa ce ma straduisem atat sa o pregatesc.
Am incercat cu el toate metodele posibile. Am zis ca poat vrea pe sistem BLV, adica sa manance singur, bucati, cu mana lui. Aiurea. A funcationat 1-2 zile, dupa care se juca si nu mai baga nimic in gura. Am fost la specialisti fel de fel, pe la nu stiu cati doctori care au dat cu banul si presupusul ca poate ar fi bine sa incercam cutare si cutare sirop. Niciodata nu se puneau de acord 2 doctori, asa ca am incercat diverse. Nimic nu a functionat.
Intr-un final, am descoperit ca „grasul” nostru, asa cum ii spunea pediatra, are anemie prin deficit de fier. I-am facut analizele la insistentele noastre, pentru ca ea zicea mereu „tu vezi cat de gras e? E peste medie, il intepi degeaba”. Abia dupa tratamentul cu fier a inceput sa se vada parca-parca ceva imbunatatire, desi pana nu am renuntat si la san, dupa ce si-a revenit din anemie, nu a mancat cum trebuie. Privind in urma, pot spune ca gurmand nu este nici acum. Are momente cand mananca 2 banane sau 2 iaurturi deodata sau zile cand gusta doar cate 2-3 guri din ceva, de zici ca aerul ii tine mai bine de foame. Insa nu ma mai stresez din cauza lui. Cand ii este foame cu adevarat, cere. Am invatat de la el ca e bine sa iti asculti corpul. El stie cel mai bine ce, cat si cand are nevoie.
Cu bebe D. am fost mult mai relaxata la inceput de diversificare si vad ca, spre deosebire de S., el mananca. Are feluri de mancare la care deschide gurita si chiar vine entuziasmat dupa lingurita. Nu este in fiecare zi la fel, dar din experienta cu S. am invatat ca trebuie sa il las in ritmul lui. Cu cat insisti, cu atat copilul prinde ciuda pe orele de masa. La el, pranzul nu mai este neaparat intre orele 12 si 13, ci poate fi la 10 sau la 17. Ii dau sa pape atunci cand este binedispus, cand nu ii e nici foarte foame, dar nu e nici satul, cand nu ii e somn, dar nici abia trezit… Si atunci cand oboseste il las. Ne jucam si continuam mai tarziu. Acum stiu ca nu conteaza cantitatea, importanta este cooperarea. La inceput copilul nu mananca efectiv. Abia invata sa faca asta. Nu stie sa inghita si e nevoie de timp. La S. am citit o multime de carti dar cu toate astea am esuat. Am dat gres pentru ca fiecare copil este unic. Dar si pentru ca am facut greseli. Nu iti spune nimeni consistenta pe care sa i-o dai, nici cum sa faci asta, majoritatea zic: Incepi cu morcov, sau cu mar… Dar copilul acela care a tinut in gura pana atunci doar sanul cald al mamei, sau biberonul, stie el sa manance un piure? Cata zeama pun sa diluez? Si cand ii dau apa? Cum?
Doctorii pediatri ar trebui sa comunice toate aceste lucruri, si sa nu le mai trateze pe mamici ca si cand ar fi crescut deja vreo 2 copii si au idee ce trebuie sa faca.
Revenind insa la diverficiarea lui D., totul merge mai bine pentru ca si eu sunt mai relaxata. Am invatat sa nu ma mai panichez daca nu mananca mancare. Primeste lapte si momentan este de ajuns. Atat timp cat este sanatos si fericit, nimic nu mai conteaza. E timp pentru toate.