Ne-am ferit de Coronavirus cat de mult am putut. La început purtam masca si manusi deopotriva. Am renunțat la manusi in urma unei discutii purtate cu ginecologul meu in timpul unei vizite de monitorizare a sarcinii. M-a pus pe gânduri ce mi-a spus atunci și am plecat spre casa cu mainile goale. Dar de atunci am folosit la greu servetele umede si dezinfectant. Mi-am dat atat de des si in nebunia mea i-am curatat si manutele copilului de sute de ori pe zi, de ajunsese mititelul sa aiba manutele aspre de la atata gel… La nici 2 ani jumate, invatase sa ceara gelul cand punea mana pe usa de la lift sau lua o amarata de creta cu care desena singur printre blocuri.
A fost un an plin de încercări, un an în care in loc sa imi învăț copilul sa socializeze i-am insuflat teama de oameni, de joaca in 2, sau 3, frica de boala si prieteni si de tot ce era normal odata. De cealaltă parte, bebelusul meu mititelul a fost pedepsit sa stea in casa saptamani la rand din cauza perioadelor de carantina. L-am scos la aer pe balcon… dar nu se compara cu iesitul afara.
In fine, intorcandu-ne la cat de mult ne-am protejat… Sotul venea de la cumparaturi si dezinfecta plasele cu spirt, igienol si mai știu eu ce minuni. Pe preșul de la usa si clanta de la intrare zilnic dadea cu clor sau spirt. Daca ma asezam afara pe vreo bordura (fiindca evitam parcul cat puteam de mult) puneam imediat hainele la spalat cum intram in casa. Copilul, la fel, schimbat de hainele de afara imediat si le puneam la baie. Ajunsesem sa traim cu frica si evitam televizorul cat de mult. Sotul a lucrat si de acasa, prin rotatie cu colegii, doar doar sa fie bine. Totul pana intr-o zi, cand a făcut febra usoara luni dimineață si a început sa se simta putin rau peste zi la serviciu.
A hotarat sa nu mai vina seara acasă, ca sa ne protejeze. Asa ca i-am făcut bagajul pentru câteva zile si i l-am lăsat la usa. Cu măștile pe fata ne-am luat lq revedere, de la distanta. A plecat sa se izoleze singur, iar eu am ramas singura cu ambii copii. El a avut stări febrile, frisoane, dureri de gat, burta si cap, scaune frecvente… Iar noi am fost bine, cred, pana miercuri, cand Ștefan parea cam obosit dupa plimbarea de pranz. Credeam ca ne-a bătut vântul prea tare, fiindca si eu ma simțeam obosita, dar am pus oboseala pe seama extenuarii. Eram singura cu ei noapte si zi, iar Dragoș nu a vrut sa stea deloc in carut pe drumul de întoarcere de la farmacie, asa ca am venit cu cel mare cocotat pe carucior si cu cel mic in brate, de transpirasem 2 randuri de haine. Noaptea, insa, Ștefan w făcut febra. 38.3 grade a fost maxim, dar eram deja panicata. O singura data în viata mai avusese febra, la un rosu in gat. Dimineata eram si eu cam ametita, tempetatura putin peste 37, dar a crescut usor in jur de 37.5 si atunci treaba devenise destul de urata. Eram singura cu amandoi. Nu ma simțeam nici eu bine și trebuia sa am grija de 2 copii bolnavi, fiindca intre timp a facut febra usoara și piticul. Soțul se hotărâse intre timp sa se testeze. Găsise un loc liber chiar pentru joi si am hotarat sa il chem acasa, dupa ce m-sm consultat si cu pediatra. Era si ea de aceeasi parere: după simptome, ne-am infectat toti si nu avea sens sa ma chinui singura cu copiii. Si am luat decizia corecta, fiindca in 1-2 zile sotul se simtea deja mai bine, el fiind deja pe tratament de cateva zile, insa eu am inceput sa ma simt din ce in ce mai rau. Pe langa febra am avut frisoane urate, o noapte intreaga, dureri de cap si o stare de amețească, de disconfort, slăbiciune in genunchi si senzație de picioare moi, tuse urata, expectoranta, nas infundat și durere in gat… Dar cel mai urat simptom a fost frica. M-a cuprins panica grav. Nu mai puteam sa dorm din cauza fricii. Bebelusul se trezea tot mai des, copilul mai mare se trezea si el din cauza nasului înfundat sau a febrei… Si cum se linișteau ei ma apucau gândurile, si de multe ori nu mai puteam adormi pana la urmatoarea lor trezire, iar dimineața eram extenuata. Intr-o zi am facut si un atac de panica, dupa ce sotul mi-a monitorizat nivelul oxigenului din sange. Ma gandeam doar atat: daca Doamne fereste pățesc ceva, ce se întâmplă cu copiii?!
Dar Dumnezeu ne-a ajutat sa trecem și peste asta. Si Ii sunt recunoscatoare pentru fiecare ZI oferita.
Cum ne-am infectat?!
Tot Dumnezeu stie. Ideea e ca nu ai nicio garantie ca nu vei lua virusul, indiferent cat de mult te-ai proteja. Important este sa nu va pierdeți firea, sa urmați tratamentul oferit de medic inca de la primele simptome si sa va rugați. Pe noi asta ne-a ajutat cel mai mult.