“Crănțănelele” dintre tobogane

Ma roaga sa mergem in parc si accept. Il ajut sa traverseze strada, apoi il las sa goneasca bicicleta pe trotuarul ingustat de masini. Grabesc pasul pentru a nu lasa distanta dintre noi sa se mareasca foarte mult. D vorbeste vesel pe limba lui. Ii place cand alerg cu caruciorul dupa S. Ajunge la strada si ma asteapta inainte de bordura, cum am stabilit. Il ajut iar sa traverseze si intra victorios in parc. “La tobogane vreau”, striga. Se opreste o secunda in loc, sa ma astepte si sa ii confirm ca sunt de acord. Ne indreptam catre locul de joaca. Nu prea imi convine fiindca este cam aglomerat, dar promisiunea e promisiune, asa ca nu am incotro. Ma asez cu D pe o banca si pandim sa se elibereze leaganul. S parcheaza bicicleta verde cu pedale mandru de el, in mijlocul copiilor.

Un baietel mai mic pesemne cu cateva luni vine sa inspecteze bicicleta. S ii da mana la o parte si ii atrage atentia ca “Nu e voie”. Se uita dupa copiii mai mari si ar vrea sa se joace cu ei. Sub tobogane, intre casute, o ghilda sta la umbra. S intra intre ei si incearca sa socializeze. Nu se pricepe prea bine, dar facem progrese.

De fiecare data ma roaga sa mergem la copii, pandeste in special copii mai mari, dar acestia nu ii baga in seama. Ar vrea sa se joace cu ei, dar nu stie cum sa ii abordeze. L-am invatat sa ii intrebe cum se numesc pentru a intra in vorba. Dar dupa ce ii intreba, el se rusina, nu mai spunea cum il cheama si pleca. De data aceasta insa a stat pe loc. Si-a spus numele si asteapta sa vada ce se intampla. Un copil scormoneste in rucsac dupa jucarii captivante, probabil. Ei bine… nu. Scoate o punga de sticksuri si incepe sa manance. S ramane cu gura cascata. Nu se astepta la asta. Si eu raman la fel. Varat acolo, pe dupa tobogane, il vad doar pe geamul casutei si simt ca mi se pune un nod in gat. Copilul incepe sa imparta crantanelele fara de care n-ar putea exista joaca. Ma ridic de pe banca disperata, sa ajung la el inainte de a fi prea tarziu. Il surprind insa pe S refuzand gustarea. Are insa o fata trista, cu o privire lunga, ganditoare. Priveste in jur dezamagit, in timp ce toti copiii crantanesc de zor. Mi se rupe sufletul pentru el, si incerc sa il alin in gand: “Dragul meu, acesta este un joc pe care nu il poti juca niciodata. Impartirea gustarilor cu prietenii este imposibila pentru tine!” Se lumineaza la fata cand ma vede si schiteaza un zambet surd in coltul gurii cand ma aude: “Am si eu sticksuri fara gluten in rucsac. Iti dau? Imi pare rau ca nu ai voie din acelea de la copii.” In secunda 2 este langa mine. Asteapta nerabdator sa scormonesc prin rucsac dupa ceva de rontait si se intoarce victorios intre copii, cu punga fluturand in vant. “Ai grija sa nu o scapi!”, as fi vrut sa ii spun, dar deja nu mai era langa mine.

Cat de mult conteaza puterea exemplului! Cat de usor influentabili sunt copiii, cat de pofticiosi, si cat de greu este, ca parinte, sa inveti copilul sa manance acasa, la masa, si nu printre copii. Fiindca eu incerc sa am mereu la mine ceva pentru el. Dar maine poate al tau copil nu mai scoate din geanta crantanele, si vine cu o gogoasa pufoasa sau te miri ce minunatie pe care nu o gasesc la magazinul din coltul strazii si de care nu pot face rost cat ai pocni din degete. Haideti sa fim mai intelegatori la nevoile celor din jur! Fiindca unii nu au voie, iar altii poate pur si simplu nu au.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *