Plimbarile, de orice fel, imi bucura sufletul si ma incarca de energie pozitiva. Imi place sa cunosc locuri si oameni noi, sa vad peisaje si sa ma bucur de natura. In trimestrul 3 de sarcina am rezistat cu greu tentatiei de a mai calatori. Apoi, dupa nastere au urmat recuperarea, acomodarea cu bebelusul si cu viata in 4, pregatirile pentru botez si timpul s-a scurs rapid. Dar, odata crestinat micutul, am pornit la primul nostru drum mai lung. Prima iesire din Bucuresti a fost la tara, la bunici, pentru a testa comportamentul piticilor in masina. Cand aveam doar un copil, stateam cu el pe bancheta din spate, insa acum automat m-am mutat in fata. Sau cel putin asa era planul. Dar, sa o luam cu inceputul…
Cand era mic, lui Stefan nu ii placea deloc in masina. Asa de tare ma ofticam cand ascultam povesti cu copiii altora, care adormeau de indata ce auzeau sunetul motorului, ca al meu nici macar in scoica sau in scaunel nu vroia sa stea. Plangea cat il tineau puterile, se inrosea, varsa si tremura de ziceai ca e sfarsitul lumii. Si, uite asa, cand il vedeam o balta de voma in scoica ma trezeam inevitabil cu el in brate. Se linistea de cele mai multe ori, il lasam jos si in scurt timp o luam de la capat. Ajunsesem sa cred ca ar avea rau de miscare si i-am luat tot felul de pastilute, de plasturi, dar degeaba. Apoi mi-am zis ca poate e din cauza varsaturilor, ca atunci cand va sta in scaun, ridicat, lucrurile se schimba. Ei bine, nici statul in sezut nu ne-a ajutat sa avem drumuri linistite. Omul avea probabil dor de brate si san, nu doar probleme cu altitudinea. Si uite asa am calatorit mult si bine, dar parcurgand distante mici in intervale mai lungi de timp, cu opriri mai dese, cu plansete si nervi.
Daca inainte de a deveni mama visam cum am sa pun eu copilul in scoica si sa plec cu el la bunici, in parcuri si prin locuri minunate, indepartate, ei bine aflati ca uitasem cum e sa stai macar pe scaunul din dreapta fata al masinii. Primul drum singura cu el l-am facut undeva dupa varsta de un an. Dar nu puteam pleca oricand, oricum. La inceput i-am urmarit orele de somn si il puneam adormit in masina, sa circul fara sa imi distraga atentia. Apoi, usor-usor am mai prins curaj si am indraznit chiar sa imi asum plecari la ore si zile prestabilite, atunci cand l-am inscris la bazin. Dar nu va imaginati ca a fost totul roz. Au fost dati cand a stat mai linistit si dati cand a plans tot drumul, fara sa il consoleze nimic din ce ii povesteam. Cu trecerea timpului, s-a obisnuit ca trebuie sa stea in scaunul lui. Dar mai avem si acum discutii pe tema obligativitatii purtarii centurii de siguranta. Si NU vreau sa cedam. Im primul rand fiindca atunci cand se creeaza un precedent e mai greu sa ii explic apoi de ce l-am lasat fara centura o data si acum nu. Si in al doilea rand pentru ca, odata eliberat, nu va sta cuminte la locul lui, ci va incerca sa escaladeze scaunele si sa ajunga la tati, la volan, lucru interzis in timpul mersului. Cam asa stau lucrurile cu copilul cel mare.
Mi-am dorit ca macar bebelusul sa stea cuminte in masina. Nu de alta, dar avand deja 2 copii, sunt obligata sa stau in fata, de-a dreapta tatalui. Nu a fost sa fie nici acum. Indraznesc sa spun ca Dragos e mai linistit, are reprize lungi de somn in zilele linistite, dar si zile in care prezinta acelasi comportament descris mai sus, ca al fratelui sau. Si, uite-asa, am descoperit ca nu sunt chiar atat de grasa. Incap si pe bancheta din spate, intre un scaunel si o scoica, de multe ori si cu cate o papusa bebelus in brate sau cu alte jucarii. In stanga urlete, in dreapta maraieli si negocieri, de multe ori nici nu il mai aud pe tati, pe care il rog insistent sa ne ignore si sa isi vada de drum si de volanul lui.
Ce am obsevat ca functioneaza ca sa stea linistiti cand suntem la drum:
- Pana in 1 an:
- jucarii cu sunete si lumini care sa le atraga atentia. Jucariile din masina le folosim doar acolo, nu le luam in casa. Astfel ma asigur ca nu se plictisesc de ele si ca vor petrece cat mai mult timp explorandu-le,
- jocuri impreuna, fiindca nicio jucarie nu prezinta prea mult interes daca nu creeaza mami o poveste in jurul ei, care sa o faca sa prinda viata,
- melodii vesele, giumbuslucuri cu degetele, sunete si rasete cu pofta. Daca intorc capul un minut, distractia se transforma imediat in smiorcaiala, asa ca trebuie sa fiu acolo 100% pentru ei.
- Dupa varsta de 1 an:
- jucarii speciale pentru masina,
- cantecele,
- poezii,
- carti cu povesti,
- jocul cu palmele sau jocuri de cuvinte.
Ce mai functioneaza, dar nu recomand si evit pe cat posibil:
- desene pe telefon – sunt cuminti pentru perioade scurte de timp, dar nu este in regula pentru ochi, mai ales in timpul mersului,
- rontaieli. Pot sta „ocupati” cu covrigei, pufuleti, dar pe langa faptul ca fac mizerie in masina exista si risc de inec.