In trimestrul 3 de sarcina am rezistat cu greu tentatiei de a mai calatori, in primul rand din cauza pandemiei de Coronavirus. In plus, burta care crestea vazand cu ochii si copilul pe care trebuia sa il duc de mana si care alerga in toate directiile, mai putin in cea dorita de mine, imi infrana impulsurile de a mai hoinari ca odinioara.
Ajunsesem sa ma multumesc ca pot avea grija singura de copil. E mare lucru sa poti scoate la plimbare un copil energic cand esti cu burta la gura. Drept povestind, nici eu nu ma credeam in stare de asta pana nu am fost pusa in fata faptului implinit si sunt multumita si mandra de mine ca am reusit sa ma ocup exclusiv de el cu pana vreo 2 saptamani inainte de nastere. Abia atunci am apelat la bunici, care ne-au ajutat cu randul, fiecare cate o saptamana. Si nu neaparat pentru ca nu mai puteam, dar medicul mi-a recomandat sa fiu precauta. La o sarcina atat de avansata, pe fondul uterului cicatricial se impunea odihna. Zis si facut. Am avut apoi rabdare pana la botezul lui Dragos, dar dupa ce l-am crestinat am facut un drum la bunici, sa vedem cum ne descurcam cu amandoi la drum, iar saptamana urmatoare am „fugit” la mare.
Timpul pentru pregatirea bagajelor nu mi-a luat asa mult pe cum ma asteptam. In desele calatorii facute de-a lungul timpului cu Stefan am vazut cam ce folosesc si ce nu si am incercat, pe cat posibil, sa renunt la lucrurile inutile, sa nu pun prea multe in bagaj, dar sa avem totusi la indemana cele necesare. Fiindca pentru el la inceput luam jumatate de casa cu noi si de multe ori nu foloseam nici un sfert. Asadar, acum m-am oganizat din timp, am facut o lista cu necesarul pentru fiecare si am reusit sa termin bagajul in seara de dinaintea plecarii. Mi-am lasat dimineata libera, pentru eventualitatea in care vreunul dintre ei se trezeste marait si va fi nevoie sa ii ofer mai mult timp si atentie. In acest caz nu as mai fi putut inainta cu bagajul si ne-ar fi prins pranzul pe drum.
Dimineata m-am trezit putin inainte de ora 6. Dupa ce i-am potolit foamea bebelusului, am pregatit repede plasa cu gustari pentru drum si pe la 8 eram deja imbarcati in masina. Am avut noroc ca Dragos era inca obosit si a avut o repriza destul de lunga de somn. Si Stefan a dormit putin, fiind treaz de la 6 si un pic. Cand s-au trezit, insa, fiecare si-a cerut nevoile cu cate o repriza scurta de plans, asa ca am tras repede masina pe dreapta si m-am mutat in spate, intre ei, sa ii potolesc pe rand. Per total drumul a fost mai linistit decat la intoarcere, cand au dormit pe rand, iar eu am fost nevoita sa stau inghesuita intre ei, intretinandu-l de fiecare data pe cel treaz, sa nu il trezeasca pe celalalt.
La mare am prins vreme urata. A batut vantul tare aproape tot timpul. Si, desi nu am lasat copilul mare sa intre decat cu picioarele in apa, iar pe cel mult l-am dus pe plaja doar in treacat, in rest am stat mai mult in camera cu el, la intoarcere amandoi erau muciosi. Pe principiul de ce iti e teama, de aia nu scapi. Stiam din experienta cu cel mare, cu care la fel am fost la mare in septembrie, dupa botez, ca mi-a racit, si acum povestea s-a repetat. Au urmat zile cu lacrimi si muci, cu nopti dormite si mai pe fuga decat de obicei, dar despre asta in alta postare.
Revenind la vacanta in sine, doar numele ramane de ea. Eu una m-am simtit ca la maraton. Pregatire pentru coborat la micul dejun, facut repede bagaj pentru plaja, schimbat bebelus o data, de doua, de cinci ori inainte sa coboram fiindca tot varsa si se murdarea, alergat dupa copilul mare care nu statea la imbracat… toate astea in 1-2 ore, ca la final mi se parea ca a trecut o saptamana de cand m-am trezit. Apoi, mersul pe plaja in septembrie este o loterie. Daca in alti ani am prins vreme buna, acum nu a fost deloc ce trebuia. Cel putin nu pentru copii. Apa marii era calda, dar vantul era prea rece pentru baie. Asa ca cel mare s-a jucat in piscina si in nisip cu alti copii, iar cel mic fie dormea in carut, acoperit bine, fie il hraneam si fugeam cu el spre hotel daca vedeam ca nu mai are stare si vrea in brate. Asadar, pentru mine au iesit din ecuatie baia, plaja si odihna.
La amiaza, odata cu sosirea in camera a echipajului abadonat pe plaja aveam cam acelasi program de acasa. Tati avea grija sa treaca pe la restaurant sa ii ia ceva de mancare copilului inainte sa urce in camera, insa ca de fiecare data Stefan nu vroia sa puna gura pe nimic. Ne fugarea peste tot, cerand intr-un final sa bea lapte ca bebe si adormind dupa cateva povesti citite si rugaminti fierbinti rostite de cei doi parinti obositi, care s-ar fi culcat inaintea lui, dar carora le pierea somnul, foamea si cheful de orice dupa atata alergat dupa copil.
Am fost inspirati sa optam pentru cazare cu 2 camere, o suita intr-un hotel cochet si foarte aproape de plaja. Astfel puteam culca fiecare copil separat. Altfel, nu stiu cum ne-am fi descurcat, cu cel mare care vine mereu peste bebe sa il iubeasca. Si se nimereste sa il apuce dragostea in special cand cel mic abia a adormit. Ne-am odihnit bine in prima noapte. Apoi, pe masura ce a inceput sa ii curga nasul si sa i se infunde Stefan se tot zvarcolea noaptea, se trezea de cateva ori si ma striga, fie ca nu putea sa respire bine, fie ca vroia sa ma stie in preajma. Oricum, cu el intr-o camera si bebe care cerea des san in cealalta, in urmatoarele seri imi amintesc ca eram mai mult pe hol, buimaca, incercand sa ma dezmeticesc din somn si sa stiu catre care merg mai intai. Dimineata eram atat de obosita incat numai de plaja si de vartejele de nisip ridicate de vant nu imi mai ardea. Asa ca dupa vreo 3 nopti in care am rezistat eroic am impachetat si ne-am intors acasa, unde copiii au dormit mai bine. Pana si bebe, cat este de mic, cred ca simte deja care e patul lui…
Din prima noastra vacanta in formula de 4 imi amintesc in schimb, cu drag, orele de masa. Fiindca am avut „ajutoare”, am fost in concediu impreuna cu sora si cumnatul meu, Stefan a mancat binisor atunci cand eram cu ei la masa. In plus, au avut grija de el mai tot timpul cand eram in afara camerei de hotel, asa ca am putut sa mananc si eu linistita atunci cand bebe dormea cumintel in carut. Acasa rar se intampla sa am parte de o masa in liniste, iar experienta din concediul din vara trecuta, cand Stefan avea un an si un pic, ne-a ramas profund intiparita in minte. Am fost plecati singuri cu el si a fost groaznic. Nu reuseam sa ii facem fata. Era un mic explorator, vesnic nemultumit, care vroia cand sus cand jos, cand cutit cand furculita, cand afara cand inauntru, cand la mami cand la tati, de nu reuseam niciunul sa mancam ceva cald, nu mai zic sa ne priasca.
In concluzie, prima vacanta in 4 a fost o provocare. Mi-ar fi parut rau daca nu mergeam, asa cum imi propusesem de multa vreme, dar nici nu a fost totul numai lapte si miere. Important este ca am supravietuit, dar greul a venit abia dupa, fiindca ne-am intors acasa cu amandoi copiii raciti. Dar deapre prima raceala la dublu va voi povesti intr-o alta postare.