De la zambet la lacrima pe obrazul micut e o fractiune de secunda. Acum razi, acum plangi si nu stiu de ce sau de unde s-a declansat asa caz, ca tu faci un caz din nimic, si trebuie sa deduc, sa citesc printre randuri un pic.
Te joci. Apoi plangi dintr-o data. S-a daramat oare ceva? A cazut un turn din castel ori de la camion a iesit oare vreo roata? Nu stiu ce sa cred. Dar printre suspine incerci sa-mi explici, galagios. Si iese atat de la tine: mami, ihi, mami…
Te-arunci alteori pe podea, cu obrazul lipit de gresia rece, si plangi dupa vreo acadea, ca si cum asa supararea-ti va trece. Oh, copil bun, de-ai sti tu sa spui ce te doare?! Mai simplu va fi cand vei creste sau problema va fi si mai mare?!
Cand tu dormi, si eu “stau” lipita de tine, mai citesc despre voi, ce sa fac sa ne fie mai bine. Si zic multe prin carti, acum e la moda parentingul, dar cum zice si tati, nimic nu-i la fel ca practice-ingul.
Asa ca aplic diverse concepte cu voi. Si astept rezultate s-apara. Iar de nu reusim nicidecum sap mai adanc si astept bunaoara. Nimic nu dureaza pe veci, niciun tantrum, si sunt sigura ca eu cresc oameni buni.
In definitiv, copiii invata de la parinti tot ce vad si imita si ce e in jur, iar eu incerc sa ma asigur ca sunteti inconjurati de armonie. In casa e mereu veselie, iubirea pluteste la noi, ne purtam frumos si n-aveti cum sa nu ajungeti “oameni” si voi.