„E bine ca sunt amandoi baieti, vor fi prieteni, confidenti, pot practica acelasi tip de sport, vor avea aceeasi gasca de prieteni si asa mai departe. In plus, esti norocoasa ca diferenta de varsta este atat de mica, fiindca pot frecventa aceleasi cursuri, pot merge impreuna la fotbal si se vor intelege minunat. E mai simplu cand sunt acelasi sex. Plus ca poti folosi hainutele de la unul la celalalt”. Oare?
Nu i-as schimba nici pe un milion de fetite
Cand amandoi copiii sunt baieti sunt avantaje multe. Le-am descoperit si eu in timp, iar pe masura ce cresc ma conving de faptul ca asa este. Bine, nu as fi refuzat nici o fetita dar, vorba ‘ceea: „baietii mamei, baieti, mititei si iubareti”. Acum nu i-as da nici pe un milion de fetite. Oricum, cert e ca, analizand alte povesti ale familiilor cu 2 baieti, recunosc un oarecare tipar. Asa cum copiii nu trebuie comparati intre ei, sunt de parere ca si mamele la fel sunt unice. Dar mai cred si ca exista o asemanare intre categorii de mame, ci nu trebuie puse toate in aceeasi oala. Spre exemplu este mama de un singur copil (mai relaxata, mai atenta la fiecare nevoie si achizitie in parte a copilului), mama de 2 copii- baieti, mama de 2 copii- fete, mama de 2 copii- fata si baiat. Apoi, mai sunt diverse combinatii de la 3 copii in sus sau combinatii pe grupe de varsta… Ideea e ca e greu sa le compari intre ele. Plus ca nici noi, oamenii, nu suntem toti la fel. Un singur lucru este in comun: dragostea nemarginta a mamei pentru copii. Dragoste care ramane neschimbata, in ciuda nazdravaniilor, a greselilor sau oricarui tip de comportament al copilului.
„Daca ma mai certati, nu va mai ascult!”
Azi, fiul meu cel mare mi-a spus: „Daca imi dai biscuiti am sa fiu cuminte! Sunt sigur ca am sa fiu cel mai cuminte. Promit” si apoi, intr-un alt context: „Daca ma mai certati, tu si tati, nu am sa mai fac nici eu ce vreti voi si nu va mai ascult!” M-au lovit ca o secera cuvintele lui. Se pare ca e suficient de matur sa isi faca planuri pentru a complota impotriva noastra. De cateva zile este intr-o continua revolta. Nu face nimic din ce il rugam, indiferent ce am motiva sau cat de mult l-am ruga. Dar in schimb are pretentia sa ii oferim lucruri, crede ca i se cuvine tot si se razbuna pe fratele mai mic pentru refuzurile pe care le primeste el. Ce e de facut? RABDARE. Multa rabdare. Fiindca iti vine sa explodezi, sa tuni si sa fulgeri… dar ce rezolvi? Mai ales ca el copiaza, speculeaza si te bate apoi cu propriile arme. Trebuie lucrat cu tact, subtil, sa ii aratam ca nu este vorba de un joc de putere, ci de reguli care trebuie respectate, sau consecinte ale anumitor comportamente, atat.
„Mami, de ce esti suparata?”
Atunci cand sunt serioasa, cand vede ca imi schimb dispozitia, vine langa mine precum un pisoi si ma intreaba: „Mami, dar tu de ce esti suparata? Ma mai iubesti?” Incerc sa ii explic ca nu sunt neaparat suparata, dar ca sunt serioasa fiindca e vorba de o situatie delicata. El ar trebui sa aiba un anumit tip de comportament intr-o anumita situatie, eu la fel… Nu e cazul sa ne amenintam, nici sa ne certam. Pur si simplu sa stabilim reguli, sa le discutam si sa le respectam. Si tot impreuna sa vorbim si despre consecinte. Fiindca asa cum lui ii facem toate poftele, avem si asteptari de la el. Iar in unele cazuri nu e vorba de schimb pe schimb, ci de respect. Cat despre dragoste, i-am explicat intotdeauna ca iubirea nu are legatura cu micile noastre conflicte cotidiene. „Am sa te iubesc intotdeauna, indiferent ce ai face, sa nu uiti asa niciodata! Tu esti perfect asa cum esti! Ma deranjeaza insa comportamentul tau, care ii poate rani pe cei din jur, ii poate face nefericiti. Crezi ca ai putea sa incerci sa te porti mai frumos?”
Femeia care a avut odata grija de tatal copiilor tai ca de ochii din cap
Cu cat ii vorbesc mai calduros, mai pe intelesul lui, mi se pare ca in el creste un suflet frumos, un om minunat. Si l-am surprins de multe ori vorbind cu D exact asa cum o fac eu cu el, imitandu-ma pe mine, practic: „Ce faci tu aici iubirica mica? Ai nevoie de ajutor? Hai vino ca te ajut eu. Hai, puiut, uite ca poti. Usurel, asa!” Imi umple sufletul de bucurie cand il vad crescand asa frumos. Pe interior. Ca de crescut, cresc ei oricum. Dar imi doresc sa ajunga si oameni de bine. Sa fiu o mama de baieti mandra, si iubita de nurori. Nu e de ras… Abia cand ajungi sa ai baieti te gandesti si la rolul soacrei, femeia aceea care a avut odata grija de tatal copiilor tai ca de ochii din cap, si care statea nedormita pentru el si trecea, poate, prin toate starile astea prin care treci tu acum. Sa avem grija si de ea, zic, si sa o respectam! Ca de la o mama de baieti la alta.