„Toti oamenii de succes pe care i-am intalnit au un secret, pe care l-am aflat si il aplic cu rezultate bune: nu se focuseaza pe mai mult de un obiectiv o data”, mi-a zis. M-au atins atat de tare vorbele astea, pe care mi le-a scris un coleg deunazi, incat nu pot sa nu revin asupra lor iar, si iar… Cum am ajuns sa ma arunc in atatea proiecte, cursuri si curse contracronometru, nu am idee. Stiu doar ca totul a pornit dintr-o mare dorinta de schimbare si de a face ceva pentru a sta mai mult cu copiii. Pe viitor. Dar cu ce pret?!
Mi-e dor de copiii mei
Pretul pe care il platesc acum mi se pare mult prea mare. Stau cu ei, dar doar atat, fiindca nu mi se pare deloc ca petrecem timp de calitate impreuna. Mi-e dor de copiii mei, chiar daca sunt langa mine. Mi-e dor sa ii strang in brate si sa am timp sa ma joc cu ei nestingherit. Mi-e dor sa le analizez mutrisoarele minute in sir – nu doar sa ii sterg in treacat atunci cand se murdaresc, sa intru in jocurile lor preferate, sa fac pe calutul si sa radem cu pofta. Toate lucrurile astea se intampla, dar prea rar fata de cat mi-as dori. Si fata de cat isi doresc si ei. Simt ca timpul este dusmanul meu numarul 1. Si abia acum o inteleg pe mult iubita mea mama, de ce nu se juca aproape niciodata cu noi. Nu fiindca nu si-a dorit. Ci pentru ca era tot timpul in bucatarie sau la masina de cusut sau strangand dupa noi prin casa si pregatindu-ne hainele pentru scoala. Abia acum inteleg ce zbateri se dadeau in sufletul ei. Ce lupta are loc in sufletul unei mame care este vesnic prinsa intre dorinta de a sta cu puii ei si indatoririle zilnice. De cate ori nu am tanjit sa ma asez pe covor langa ei, sa las ligheanul cu rufe neintinse in mijloocul casei, mancarea pe foc si sa ne jucam?! Fara sa ne pese de nimic… Ma simt ca un prizonier prins in propria plasa si ma intreb: la ce as putea renunta ca sa ma eliberez putin? Sau cine oare ne-ar putea ajuta ca sa ne facem viata mai usoara tuturor. Ma intreb apoi daca pentru toate mamele este la fel de greu. Daca sunt si alte femei care simt asta sau daca pentru celelalte mame este totul mai usor… Dar apoi vine seara si linistea se asterne, in sfarsit, asupra casei. Imi place sa adorm cu nasul in parul lui, sa ii simt parfumul de copil, un amestec de inocenta cu stangacie, curiozitate si istetime debordanta. Apoi, la prima trezire a celui mic ma mut langa el si adorm cu obrazul pe crestetul lui catifelat de bebelus mare cu aroma de lapte. Ce sentiment minunat. Asta e revansa mea. Voi pastra pentru totdeauna aceste mirosuri si sentimente. Cand sunt doar ai mei, ma cauta noaptea si ma striga pentru orice ar avea in gand: „Mama”. Chiar mi se pare cel mai frumos cuvant.