De ce sa scriu? Pentru ca imi place. Pentru ca se intampla totul prea rapid si imi e teama sa nu uit. Scriu pentru ca iubesc. Din dragoste pentru copii tin un jurnal al celor mai intime si insemnate evenimente din viata lor, un jurnal despre achizitii, vaccinuri, dezvoltare personala si intamplari fel de fel. Aici insa, pe blog, imi place sa notez mai mult de atat. Sa las insemnate gandurile mele din perioada copilariei lor. Cu bune si cu rele. Marturisesc ca este mai mult greu decat frumos, cu toate ca ii iubesc din tot sufletul. Am momente cand simt ca cedez, cand imi intorc privirile catre cer si cer indurare, cer rabdare, intelepciune si putere.
Maternitatea, intre dragoste pura si privare de libertate
Maternitatea mi-a umplut sufletul de dragoste pentru 2 mici omuleti care fac ce vor din noi, adultii din viata lor. Dar mi-a furat totodata si linistea, noptile, aerul rece si proaspat al serilor reci de toamna… O mama traieste dupa programul copiilor, se aranjeaza in functie de timpul ramas dupa indeplinirea nevoilor lor, mananca pe fuga, uneori fara tacamuri, alteori se satura doar vazandu-i pe ei satui. Aceste creaturi neastamparate ne fac sa ne pierdem mintile, ne duc de la agonie la extaz intr-o secunda, ne trec prin toate starile posibile si imposibile si, cu toate astea, nu ai cum sa fii suparat pe ei. La final de zi esti doar foarte obosit. Dar impacat cu gandul ca toata lumea e sanatoasa, ca inca o zi s-a incheiat cu bine, desi uneori nici nu stii cat de repede a trecut sau care anume zi a saptamanii este. Cam de asta scriu. Fiindca, daca m-as fi priceput la pictat, as fi incercat sa redau intr-un tablou toate starile sufletesti prin care trece o mama intr-o zi. Si JUR ca ar cuprinde toate culorile posibile, cu intreaga lor diversitate de nuante. Fiindca atunci cand esti 24 din 24 de ore pe zi cu copiii, fara pauza, inima e plina de recunostinta pentru ca ii ai si de dragoste din cea mai pura, dar sufletul se simte prizonier cand mintea oboseste. Si te simti vinovat cand indraznesti sa iti amintesti de vremurile in care erai liber sa iti faci programul asa cum vroiai, cand puteai urmari un film linistit sau macar sa vorbesti 5 minute la telefon cu mama fara sa fii „inganat” incontinuu.
Cum umplu linistea dintre doua alaptari
Daca as da timpul inapoi, sa ma intorc la vremurile in care eram doar noi doi? NICIODATA! Copiii sunt cea mai mare realizare. Dar marturisesc ca este greu, foarte greu, mai ales cu 2 atat de mici si fara niciun ajutor din afara. De asta scriu. Sa imi umplu intr-un mod placut putinele clipe libere, cand dupa umbra noptii se asterne, in sfarsit, linistea. Linistea dintre doua alaptari, dintre schimbat de scutece, de bluze transpirate sau de invelit picioruse catifelate. Sa scriu ma relaxeaza, ma linisteste, ma incarca pozitiv.