De azi, eu nu mai stiu de tine… Ti-e bine, ti-e sete ori esti dezvelit, de ai mancat sau de plangand mi te-ai trezit. Tu mergi la cresa, alta mana fata ta o sterge acum, iar sufletul meu plange ca ai crescut si nu mai pot mereu la piept sa mi te tin. Azi mergi la cresa. Nu stiu cate scutece ai schimbat, sau cate bluze la masa ai patat. De ai adormit usor la pranz, cu o poveste, sau leganat, ori greu iar te-ai lasat. Azi mergi la cresa TU, copilul meu. Asa depare parea a fi acest moment, dar uite ca a sosit… Ai si crescut.
As fi dorit sa stai mai mult cu mine. Ca imi este dor de al tau parfum.
Dar pe de alta parte, sunt si eu obosita, o pauza se impunea oricum.
Dar nu e aici mai mult despre mine, ci tot de tine e, al meu copil, caci am decis sa mergi acolo, ca bine sa te stiu.
Vezi tu, desi eu „stau” acasa, e timpul impartit la 2. Si cat as vrea sa te invat mai mult, sunt alte griji din zi ce stau adesea intre noi. Si nu vreau sa ramai in urma. Stiu ca ti-e dor de joaca, de copii. Of, biata mama, ramai cu inima zdrobita, si consolarea ca altcineva va avea grija tot bine de copil.
Astept orele sa treaca, sa te aduc din nou acasa. E liniste pe hol, iar jucariile sunt fara viata. D. doarme mult, iar eu lucrez diverse, pornim devreme sa te recuperam, si dam tarcoale cresei, imaginandu-mi cum te trezesti azi, morocanos sau vesel.